Origine si istoric

Ciobănescul german sau câinele lup este o rasă de câine care se presupune că a apărut prin domesticirea lupului. Considerația are în vedere asemănările aspectului general. Literatura de specialitate menționează folosirea acestui câine din vremuri străvechi de către ciobanii germani, rasa prezentând variabilitate mare sub raportul însușirilor morfologice de la o regiune la alta, adaptându-se condițiilor de climă și climaterice fie modificându-și talia, viteza de mișcare pentru zonele de câmpie, fie având o talie mai mare pentru cei cu origine montană. S-a constatat că au existat împerecheri numeroase între câinii ciobănești și lup, descendenții fiind domesticiți și utilizați pentru pază..

Temperament

Câinele ciobanesc german este un câine inteligent, echilibrat și deosebit de devotat, cu un temperament puternic, dar ușor adaptabil oricăror condiții. Perseverent, agil, îndrăzneț și muncitor, câinele își duce mereu la bun sfârșit sarcina. Folosit în diverse activități, câinele își arată capacitatea de a învăța repede și de a ajuta. Chiar dacă prezintă un aerdominant, dresat într-un mediu iubitor, ciobănescul german devine un bun câine de companie și pentru copii. Vioi și plin de energie poate fi un bun tovarăș de joacă. Câinele se atașează foarte ușor de stăpâni și are nevoie de prezența lor, de aceea izolarea lui pentru un timp îndelungat nu este recomandată. Loial și protectiv cu stăpânii săi, poate fi agresiv față de alte persoane dacă nu este socializat de mic și cu alte persoane. Crescut în preajma altor animale, se poate împrieteni ușor cu celelalte animale de companie dincasă. Extrem de curajos, vigilent și incoruptibil, ciobănescul german este un bun câine de pază sau de acțiune, fiind mereu gata de luptă. Prezența sa elegantă și caracterul său îl fac, în prezent, una dintre cele mai populare rase de câini din lume. 

Dresaj

Dresajul unui Ciobănesc german ar trebui să înceapă de la vârsta de 7-8 săptămâni deoarece creierul lui absoarbe repede informațiile, însă poate dura câteva luni până le va înțelege complet. E bine să ai în vedere că Ciobănescul german își folosește celulele cenușii atunci când este dresat. Cea mai importantă parte a dresajului o constituie exercițiile pentru că îl stimulează mental și fizic. Folosirea comenzilor monosilabice este cel mai bun mod de a-ți învăța câinele. Cainele ciobănesc german standard de rasă curată se permite de dat la școala de dresaj începând cu vârsta de 6 luni, iar cei metiși cu spatele drept sau urechile alături se dau de la 1 an. 

© 2016 Truscheci Alexandru- Drobeta Turnu Severin
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți